Madalina Marinescu: De ce este util pentru copii sa utilizeze tehnologia

O fotografie cat o mie de cuvinte
November 30, 2015
Cele mai frumoase filme de Craciun
December 11, 2015
Arata tot

Madalina Marinescu: De ce este util pentru copii sa utilizeze tehnologia

tehnologia

Pentru că alăturarea cuvintelor ”tehnologie” și ”copii” îi sperie pe foarte mulți părinți, am stat de vorbă cu Mădălina Marinescu, psiholog și unul dintre fondatorii Teko Kindergarten și Tekoneko, cu care am discutat tocmai despre cum ar trebui folosită tehnologia de către copii și, mai ales, ce trebuie să facă părinții pentru a se asigura de corecta utilizare a tehnologiei de către copiii lor.

Tehnologia ca instrument, nu ca scop in sine

Andreea Ignat: Când vine vorba de parenting, cu siguranță părerile sunt mai mult decât împărțite. Sunt câteva subiecte care stârnesc controverse aprinse, iar utilizarea tehnologiei de către copii este, fără doar și poate, unul dintre ele. Înainte să vedem dacă e bine sau nu, hai să pornim de la o întrebare pe care ar trebui să și-o adreseze toți părinții: Ce înseamnă, de fapt, utilizarea tehnologiei la copii?

Mădălina Marinescu: Pentru mine și pentru colegii mei de la Teko Kindergarten și de la cursul Tekoneko, definiția tehnologiei are un spectru larg. Înseamnă atât un șurub sau o bormașină, cât și roboți sau coduri de programare. Expunerea la tehnologie îi ajută pe copii să o exploreze într-un mod echilibrat și să învețe să o folosească astfel încât să-și atingă obiectivele educaționale. Tehnologia se regăsește și în curriculumul experiențial predat în cadrul grădiniței Teko Kindergarten, dar și în cel predat la cursurile Tekoneko. Copiii au acces la laptop, tabletă, internet, videoproiector, roboți și aplicații de programare, dar folosirea acestor instrumente are ca scop ilustrarea unui concept sau a unei idei. Se discută mult, se experimentează concret cu obiecte reale și niciun copil nu rămâne cu nasul în tabletă, într-o zonă mai puțin socială.

TE_M4691TE_M3667

Andreea Ignat: Așadar, cum e până la urmă: este bine sau nu să ne lăsăm copiii să folosească tehnologia? Și, mai ales, în ce condiții?

Mădălina Marinescu: Evident că este util pentru copii să utilizeze tehnologia. Își antrenează abilități de care vor avea nevoie pentru a face față provocărilor secolului al XXI-lea. Ingredientul secret se află, însă, în echilibru: e util să folosesc tehnologia ca instrument, nu ca scop în sine, și toate descoperirile pe care le fac prin intermediul ei să fie verbalizate, împărtășite, discutate și, în măsura în care se poate, testate. Este indicat ca cel mic să fie însoțit în explorarea tehnologiei de către adult, care să îl ajute în acest proces de cunoaștere. Ne uităm la filmulețe împreună și povestim despre ele sau le întrerupem și facem ipoteze despre ce credem că va urma. Ne jucăm, tot împreună, și vorbim despre strategie. În toate activitățile, ne axăm, mai degrabă, pe cum facem lucrurile și mai puțin pe scorul obținut.

Andreea Ignat: Care sunt sfaturile pe care voi le dați părinților în materie de utilizare a tehologiei la copii?

Mădălina Marinescu: Echilibrul! Să nu respingă tehnologia și să nu o perceapă ca pe o unealtă nepotrivită în provocarea copiilor lor, dar nici să nu ajungă în zona în care tehnologia (mai precis, telefonul sau tableta) devine un antidot pentru orice indispoziție a copilului. Plânge? Îi dau tableta. Am nevoie de puțină liniște? Îi dau tableta și îl las să se joace nesupravegheat. Nu! Tehnologia poate fi o resursă incredibilă în susținerea procesului de dezvoltare, mai ales cognitivă, a copilului, dar pentru a accesa această resursă este nevoie ca adultul să se implice și să-l ghideze pe cel mic în acest proces.

TE_M4228TE_M4289

Ce inseamna Tekoneko?

Andreea Ignat: Hai să vorbim un pic despre Tekoneko, un program educațional pe care mi l-aș dori și eu pentru fiica mea. Ce este Tekoneko și cum poate ajuta el dezvoltarea copiilor noștri?

Mădălina Marinescu: Tekoneko este un curs cu 9 module. Fiecare modul are 4 lecții și abordează o temă diferită. Scopul este să le facilităm copiilor întâlnirea cu cât mai multe subiecte și experimente, care să le extindă cunoștințele și încrederea în a aborda subiecte noi. Cursul este special proiectat astfel încât să vizeze dezvoltarea cognitivă, dar și pe cea emoțională și socială. Copiii trec prin momente de socializare și împărtășire a gândurilor și ideilor proprii și descoperă cantitatea de informații necesară pentru a parcurge experimentele din lecții. Apoi, ajung în „laboratorul” de cunoaștere, unde pun în practică ceea ce tocmai au descoperit. Acest transfer al informației în planul concret este foarte important pentru dezvoltarea sustenabilă a copilului. Tekoneko este un curs practic, în cadrul căruia copiii învață cum pot folosi în viața reală ceea ce descoperă în sala de curs. Un alt aspect important se referă la momentele de autoreflecție asupra felului în care au lucrat, s-au simțit și s-au raportat la sarcină. La final, sunt provocați să explice cum pot face lucrurile diferit și, totodată, sunt încurajați să povestească ce a ieșit bine și ce anume merită să păstreze în proiectele viitoare.

Andreea Ignat: Dacă ar fi să luăm un copil care e privat de către părinți de utilizarea tehnologiei și un alt copil de aceeași vârstă căruia i se permite să folosească tehnologia, care ar fi diferențele dintre ei?

Mădălina Marinescu: Tehnologia este destul de prezentă în viața copiilor și este destul de greu să îi privezi de ea. E mai facil să le restricționezi copiilor accesul la tot ce ține de tehnologie. Diferențele dintre copiii de care povestești se regăsesc la nivelul frustrării și încrederii în forțele proprii. Privarea de orice fel este nesănătoasă pentru că destabilizează procesul de creștere a rezistenței la frustrare. Dacă vorbim despre privarea de tehnologie, ea se asociază cu un sentiment de inadecvare. Dacă nu mi s-a permis să folosesc obiecte pe care toți ceilalți din jurul meu le folosesc, mă voi raporta cu neîncredere la obiectul respectiv. Nu susțin că, dacă toți ceilalți din jurul meu stau ore întregi pe tabletă, și eu voi face același lucru, pentru a nu fi inadecvat. Vorbesc despre moderație în abordarea acestui subiect. Ca părinte sau ca educator, te învăț să folosești tehnologia în folosul tău, pe termen scurt, mediu și lung, dar nu te abandonez în fata computerului, crezând că așa ești ocupat.

TE_M4110TE_M4197

Andreea Ignat: Cum ancorăm un copil la realitate prin intermediul Tekoneko și ce poate face un părinte pentru a susține aceste activități și acasă?

Mădălina Marinescu: Părinții primesc informații prin platforma de feedback despre obiectivele lecției și despre momentele importante, la care se adaugă observațiile făcute despre participarea copilului la curs și fotografiile relevante. Acest sistem de comunicare transparentă îi înarmează pe părinți cu argumente pentru a porni o discuție relaxată despre ce i-a plăcut copilului la curs. Uneori, este nevoie să treacă o zi pentru ca informația nouă să fie asimilată și acomodată în zona cognitivă. Și, când copilul va povesti despre lucrurile noi învățate, părintele îl poate susține prin întrebări deschise legate de subiect, îi poate cere părerea copilului despre cum se aplică noile informații în viața lui reală și pot căuta împreună exemple concrete. Cu cât copilul stabilește mai multe legături referitoare la informația procesată, cu atât informația este mai bine reținută. Procesul este început în cadrul cursului, iar părinții ne devin aliați, continuându-l în afara lui, în aspectele cotidiene ale momentelor de învățare ale copilului.

TE_M4718TE_M4828

_ _ _ _

Psiholog, formator și terapeut, Mădălina Marinescu are o experiență de 10 ani în lucrul cu grupuri de copii din diferite medii sociale. De asemenea, de 6 ani creează programe educaționale. Ultimele programe create de Mădălina sunt cele predate la grădinița Teko Kindergarten și la cursul Tekoneko, pe care le-a cofondat alături de Vlad Andrei, Maria Varvaroi, Dumitriţa Roşca şi Emma Vidaeff.

Vlad Andrei, CEO-ul start-up-urilor, are o experienţă de peste 10 ani în antreprenoriat, în special în zona programelor educaţionale. În urmă cu 4 ani, a cofondat IKEDOO, iar în 2015 a cofondat Teko Kindergarten, care include și cursul Tekoneko. Se specializează, în permanență, în management, management financiar şi strategie de marketing.

Maria Varvaroi este pasionată de inovaţie şi de tot ce apare nou în lumea educaţiei copiilor. S-a specializat în Customer Relationship Management şi este responsabilă de experienţă pe care o au părinţii care intră în contact cu grădiniţă.

După ce a condus, timp de 15 ani, o instituţie de învăţământ privată, Dumitriţa Roşca şi-a folosit cunoştinţele acumulate anterior şi a ajutat la punerea bazelor Teko Kindergarten și Tekoneko, în cadrul cărora este responsabilă cu stabilirea parteneriatelor.

Emma Vidaeff a lucrat în vânzări şi în Customer Relationship Management timp de 8 ani, dintre care cea mai mare parte în mediul corporate. A confondat IKEDOO şi, în cadrul Teko Kindergarten și Tekoneko, se ocupă de implementarea strategiei de marketing şi comunicare.

Mădălina MarinescuDumitrița RoșcaMaria VarvaroiEmma VidaeffVlad Andrei

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericita, mereu cu zambetul in dotare. Sunt mama Rebecai, o fetita zambareata, nascuta fix pe 1 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.