Cum iti inveti copilul sa traverseze corect strada

dreptate parinti
Parinti care gresesc si parinti care au dreptate
September 18, 2017
muzica
Muzica se simte altfel la castile pentru copii
October 6, 2017
Arata tot
copil care trece strada

Când văd un copil care trece singur strada mi se face inima cât un purice. Când văd un copil care trece în grabă strada, departe de trecerea de pietoni, fără ca măcar să se asigure, mă ia deja cu groază! Și mă gândesc atunci, ca orice mamă, la toate scenariile posibile și mă întreb dacă părinții acelui copil i-au explicat care sunt riscurile la care se expune atunci când traversează strada incorect. Dacă stai și te gândești la câți nebuni sunt pe străzile noastre și cum se pot întâmpla accidente chiar și pe trecerea de pietoni, e aproape imposibil să nu te îngrijorezi la gândul de ce se poate întâmpla când un copil aleargă de bezmetic pe stradă.

Știu cum sunt copiii și că oricât le-ai spune parcă tot tind să fie neatenți și să se gândească mai mult la joacă decât la consecințe. Însă dacă intervine o a treia persoană, cu o mai multă autoritate decât cea parentală, atunci copilul ciulește imediat urechile și își amintește de fiecare dată acele vorbe.

Tocmai de aceea vrem să participăm și noi cu Rebeca la cea de-a cincea ediție a campaniei Verde la educație pentru circulație, un program de educație rutieră pentru copii, organizat în toată țara de către Lidl România, cu sprijinul Poliției Române. Până acum, peste 50.000 de copii au participat la lecțiile interactive de educație rutieră, care au ca scop pe termen lung reducerea semnificativă a accidentelor rutiere în care sunt implicați copiii.

Sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 11:00, 206 magazine Lidl din țară vor fi gazda unei lecții inedite și simultane de circulație rutieră. Toți copiii cu vârste între 4 și 10 ani pot învăța direct de la organele de poliție care sunt semnele și regulile de circulație, cum pot fi în siguranță în trafic și cum pot deveni pietoni responsabili și exemplari. Și știm deja toți cât de mult le place copiilor să cunoască astfel de reguli și, mai ales, să le spună mai departe, învățându-i și pe ceilalți ce și cum.

Eu i-am explicat Rebecăi că sâmbătă mergem la Lidl și că, pe lângă cumpărături, ne vom juca și vom învăța de la un polițist care sunt principalele reguli de circulație pentru pietoni. A fost atât de încântată, mai ales că era vorba de Lidl, magazinul ei preferat (și al meu, de altfel), încât a desenat câteva idei despre proiect și m-a rugat să o ajut. Ce a ieșit vedeți mai jos.

Pentru Poliția Română siguranța rutieră reprezintă o prioritate, iar creșterea nivelului de siguranță a celor mici constituie o preocupare constantă pentru noi. Suntem convinși că bazele unui comportament rutier preventiv se pun la vârste fragede, iar prezența noastră în mijlocul celor mici pentru a le arăta cum să circule corect îi ajută să-și formeze deprinderi care o să le fie de folos pe tot parcursul vieții”, a spus comisar-șef de poliție Grigore George, directorul adjunct al Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române.

Lecția rutieră începe cu o sesiune teoretică despre semnele de circulație și despre cele mai importante reguli de respectat atunci când trebuie să traverseze strada. Urmează o sesiune interactivă, cu exerciții practice, în care copiii trebuie să pună în aplicare informațiile primite – recunoașterea corectă a semnelor și jocuri de traversare. În plus, cei mici vor primi mai multe premii pentru participarea activă la lecție, așa că interesul lor va fi de două ori mai mare!

Aici aveți lista cu magazinele Lidl din țară în care se va desfășura acțiunea de sâmbătă, Verde la educație pentru circulație. Învățați-vă copiii să fie pietoni responsabili, să fie în siguranță pe trecerea de pietoni și să își prețuiască neapărat viața! Mergeți cu ei sâmbătă, 30 septembrie, în parcarea magazinului Lidl cel mai apropiat de voi și bucurați-vă împreună de o dimineață plină de joacă și de informare interactivă despre siguranța rutieră!

 

Foto: parents.com

 

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericita, mereu cu zambetul in dotare. Sunt mama Rebecai, o fetita zambareata, nascuta fix pe 1 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *