Parinti linistiti, copii fericiti

jucarii
Ce jucarii faci cadou copiilor?
October 30, 2015
ciprian dudulea
Ciprian Dudulea: ”Parintii ar trebui sa fie calauze in calatoria NOASTRA, nu a LOR”
November 3, 2015
Arata tot

Parinti linistiti, copii fericiti

parinti linistiti

Până de curând, Alfie Kohn stătea în topul meu de autori preferați și, sincer, nu credeam că va fi cineva care să îi ia prea ușor locul. Dar, iată că s-a întâmplat și minunea, pentru că am citit cartea Părinți liniștiți, copii fericiți, scrisă de dr. Laura Markham, de la Aha Parenting.

Este genul de carte pe care orice mamă o poate citi extrem de ușor și de repede, dar, mai ales, o carte care te va face să exclami de multe ori ”Aha!”. Pentru că te va face să înțelegi o sumedenie de lucruri absolut necesare, dacă vrei să devii un părinte liniștit, cu un copil fericit.

M-am bucurat să văd că dr. Laura Markham susține niște teorii cu care eu sunt întru totul de acord, lucru care m-a făcut să înțeleg că nu sunt eu nebună în încercările mele de parenting pozitiv. Am găsit până și exemplul pe care eu îl dau de ani de zile, cel care spune că, atunci când te afli într-un avion cu un copil mic și stewardesa îți spune să îți pui masca de oxigen, mai întâi trebuie să ți-o pui ție și abia apoi copilului. Și asta pentru că, dacă tu nu ești bine, nici copilul tău nu va fi, deoarece nu va avea cine să aibă grijă de el.

Cartea e stufoasă, dar extrem de ușor de citit. Îmi place că dă exemple și soluții concrete din viața reală a unui părinte și chiar te convinge să încerci să le aplici. Dr. Laura Markham vorbește în cartea sa despre lucruri foarte dragi mie, care, din punctul meu de vedere, ar trebui implementate de toți părinții care își doresc copii fericiți: renunțarea la țipete, conectarea cu cel mic, inteligența emoțională, îndrumarea în locul controlului, renunțarea la disciplina cu pedepse, empatie, nevoi și stimă de sine.

Am învățat din carte că, dacă nu sunt eu liniștită cu mine, nu pot avea pretenția ca fiica mea să fie liniștită, fericită și cooperantă. Și, după această înțelegere și acceptare, am învățat și CUM pot face asta.

Dacă vrei să afli și tu, ai la dispoziție două metode:

1. Participi la Conferința Totul despre Parenting, pentru că dr. Laura Markham vine în noiembrie la București;
2. Cumperi cartea Părinți liniștiți, copii fericiți scrisă de dr. Laura Markham, apărută la editura Multi Media Est Publishing și disponibilă în shopul Totul despre Mame!

Foto: tremendouswallpapers.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericita, mereu cu zambetul in dotare. Sunt mama Rebecai, o fetita zambareata, nascuta fix pe 1 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.