Se cade un sejur in Lefkada?

andreea ignat
Ce faci cand copilul se imbolnaveste in vacanta?
June 22, 2017
nor de puf
Ce spui de o seara racoroasa in niste nori de puf?
June 30, 2017
Arata tot

Se cade un sejur in Lefkada?

lefkada

Sunt plină de treabă, căldura crește pe zi ce trece, iar Facebook, sadic din fire, îmi reamintește că în alți ani, pe vremea asta, mă răsfățam deja în concediu. Nici reclamele de pe net nu se lasă mai prejos, apărând la tot pasul și „amenințându-mă” cu expresii de genul sejur Grecia 2017 și fotografii de prin însoritele stațiuni Lefkada, Santorini, Rhodos și tot așa, numai bune să te facă să salivezi în fața laptopului, după câteva minute de relaxare la malul mării.

Chiar dacă sunt mai mult adepta muntelui, marea rămâne mereu în sufletul meu. Pentru toate acele amintiri din tinerețe, pentru experiențele care numai la mare se pot întâmpla, pentru că acolo, la Neptun, mai exact, mi-am cunoscut soțul, acum zece ani, când am crezut că trăim împreună doar o aventură de-o vară. Dar, se pare că marea naște iubiri de-o viață și întreține, de fapt, așa-zisul foc al iubirii.

La mare ne-am făcut și primul nostru concediu oficial împreună, când ne-am luat un pachet turistic de o săptămână în însorita Grecie. Eram tineri și visători, așa că am mers, evident, pe un last minute în Grecia. Țin minte că am căutat noi tot felul de oferte de vacanță în Grecia pe cont propriu, de la Creta la Lefkada și de la Rhodos la Thasos, dar ne-am dat seama până la urmă că avem nevoie de ajutor, așa că am mers pe mâna unei agenții de turism. Aveam de optat atunci între Creta și Lefkada, așa că am hotărât să începem explorarea Greciei din sud, adică cu cea mai mare insulă a lor, insula cretană. Lefkada și celelalte stațiuni atractive aveau să vină în următorii ani. Cum a fost acel prim-concediu împreună? Nu vă mai zic, că am scris despre asta în cartea Femei perfect de imperfecte, pe care vă invit să o citiți în această vacanță, pe oriunde ați pleca vara asta! Credeți-mă, e perfectă pentru relaxarea mamelor în vacanță!

Așa că, indiferent dacă plecați pe litoralul românesc, în Grecia sau în altă țară însorită, fie că plecați în cuplu sau cu prietenii, fie că plecați cu familia și copiii, eu sper să aveți parte de un concediu relaxant, în care să zâmbiți mult, să vă iubiți și mai mult și să vă încărcați bateriile la maxim. Ah, da, și pentru noi, părinții, pe lângă joacă și timp de calitate cu cei mici, vă dorim mult somn și multă odihnă, că știm că astea sunt cele mai dorite lucruri de către părinți!

Noi încă nu ne-am hotărât unde mergem vara asta, dar momentan trăim acel sentiment puternic de dorință de evadare din cotidian. Iar dacă aveți sugestii de locuri de vacanță prin care ați fost cu cei mici, luați de ne lăsați aici un comentariu cu recomandări, că sunt aur curat la casa omului! Și, uite, acum îmi dau seama: noi am ajuns prin multe locuri din Grecia în tot timpul ăsta, dar în Lefkada nu am mai ajuns. Voi ce știți de Lefkada și cum o vedeți ca stațiune pentru familii cu copii?

Foto:  pinterest.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericita, mereu cu zambetul in dotare. Sunt mama Rebecai, o fetita zambareata, nascuta fix pe 1 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *