Ce face copilul tau in excursie?

Baiatul care voia sa-si construiasca lumea
December 6, 2017
Uneori, rolurile de parinte si copil sunt inversate… de nevoie
December 15, 2017
Arata tot

Ce face copilul tau in excursie?

excursie

Dacă vrei să ai copii cărora le place să citească, atunci e bine să le pui în mână cărțile potrivite. Adică acele lecturi pe limba lor, cu subiecte de interes pentru ei și cu mesaje adaptate perfect. Eu am început să citesc în ultima perioadă cărți pentru copii de peste 8 ani, pentru că vreau să îi pregătesc de pe acum Rebecăi mele selecția de cărți. În plus, vreau să intru cât mai mult în mintea copiilor și să aflu cât mai multe scenarii posibile, pentru că vreau să mă apropii și să îmi înțeleg cât pot de bine copilul în toate etapele de vârstă.

De curând, am descoperit o editură perfectă pentru demersul meu! E vorba despre Storia Books, despre care v-am mai povestit eu că are niște colecții minunate pentru copiii de peste 8 ani, dar și pentru adolescenți. Eu le citesc cu aceeași plăcere atât pe cele din categoria Middle-Grade, cât și pe cele din Young Adult și vi le recomand cu toată încrederea, fie că sunt pentru copiii voștri, fie că sunt pur și simplu pentru voi.

Astăzi vă împărtășesc câte ceva despre Cea mai trăsnită excursie cu clasa din ultimul catralion și ceva de ani, o poveste plină de haz și de aventură, pe care o veți îndrăgi enorm. Este scrisă de Dave Barry, numit de New York Times „cel mai amuzant om din America”. Și pe bună dreptate, pentru că am râs și eu copios în timp ce îi citeam propunerile de năzdrăvănii. Și trebuie să recunosc că m-am gândit la momentele în care va pleca și Rebeca mea în excursii și, la cum o știu eu pe ea, sigur se va lăsa cu peripeții! Sigur va fi acel copil care va crea situații-limită și boacănele vor fi la ele acasă. Nu știu cum voi experimenta eu ca mamă acea perioadă, dar zic să mă pregătesc!

Să revenim la carte! Eroul lui Barry este Wyatt Palmer, un puști aflat în ultima clasă de gimnaziu, care pleacă într-o excursie cu școala la Washington. În avionul spre destinație, Wyatt și cel mai bun prieten al său, Matt, zăresc doi tipi care li se par lor extrem de ciudați. De aici încep scenariile, iar băieții ajung la concluzia că cei doi ciudați sunt teroriști care vor să arunce în aer Casa Albă. Matt fură din rucsacul presupușilor teroriști un dispozitiv, ceea ce duce la o întreagă urmărire după aterizarea avionului. Acțiunea continuă în același stil exploziv pe toată durata cărții și te surprinde în fiecare moment cu răsturnări de situație și zâmbete, deopotrivă.

Cartea are de toate: umor, peripeții, emoție! În plus, aduce în prim-plan toate acele detalii specifice vârstei lui Wyatt: imaginația bogată, spiritul de aventură, fiorii dragostei. Și uite așa, de la băiețelul timid și nesigur, Wyatt ajunge eroul național care îl salvează pe Președintele SUA de la moarte. Și, ca orice erou, rămâne și cu fata!

Sper că veți îndrăgi această carte la fel de mult pe cât am îndrăgit-o eu și că vă veți bucura de lectura ei alături de eroii voștri! Pentru că e important să le insuflăm celor mici nu doar curajul, ci și pasiunea pentru cărți! Găsiți cartea disponibilă la reducere aici!

Foto: shutterstock.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericita, mereu cu zambetul in dotare. Sunt mama Rebecai, o fetita zambareata, nascuta fix pe 1 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *