Elmer pe picioroange si planul salvator

paianjenul cel harnic
Paianjenul cel harnic in varianta Eric Carle si in varianta Rebeca
May 9, 2017
regina elisabeta
Cine a fost regina Elisabeta?
May 11, 2017
Arata tot

Elmer pe picioroange si planul salvator

elmer

Astăzi, vă provoc la o nouă aventură în minunata lume a cărților pentru copii. Eroul de azi este Elmer pe picioroange, un elefant multicolor, care vine cu o idee salvatoare pentru prietenii lui elefanți. Aceștia au venit la el și i s-au plâns că vânătorii de elefanți sunt pe urmele lor și că nu știu ce trebuie să facă pentru a scăpa nevătămați.

Elmer începe să se plimbe pentru a se gândi la o soluție, moment în care se lovește de picioarele unei girafe. După ce îi cere scuze, își dă seama că aceasta ar putea fi soluția salvatoare: vânătorii să îi caute pe jos, iar ei să fie la înălțime. Așa că, Elmer le spune elefanților să înceapă să construiască picioroange și o rampă pentru a se urca pe ele. Elmer a fost primul care a încercat picioroangele, însă, din cauza greutății sale, picioroangele au intrat în pământ.

Elmer vine cu o nouă idee: să pună în capătul de jos al picioroangelor o bucată de lemn, pentru a le împiedica să intre în pământ. Mai mult, le face sub forma unor picioare de monstru, ca să lase urme, iar vânătorii să meargă în direcția cealaltă față de cum merg elefanții. Însă, când au văzut urmele de monstru, vânătorii s-au speriat și au fugit tocmai în direcția în care erau elefanții, doborându-i pe toți la pământ.

După ce s-au lovit zdravăn din cauza căzăturii și a greutății elefanților, vânătorii au plecat supărați și au promis că nu se vor mai întoarce niciodată. Bucuroși de cele întâmplate și de reușita până la urmă a planului lor, elefanții au continuat distracția pe picioroange.

Rebeca a fost foarte încântată de povestea asta și își ia în fiecare seară cartea în pat, ca să citim amândouă: mai întâi „citește” ea propria versiune, apoi îmi spune mie să îi citesc varianta mea. Dacă vreți și voi cartea în biblioteca personală a copilului vostru, să știți că o găsiți la reducere pe site-ul Pandora M, divizia de carte pentru copii a Editurii Trei. Mai mult, există o întreagă serie cu elefantul Elmer, scrisă de David McKee, pe care noi de abia așteptăm să o „savurăm” și pe care o găsiți și voi aici.

Foto: bbc.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat

Sunt o femeie fericita, mereu cu zambetul in dotare. Sunt mama Rebecai, o fetita zambareata, nascuta fix pe 1 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *