Cum ar trebui sa fie educatoarea copilului tau?

aer
Ce faci cand copilul tau nu mai are aer?
September 2, 2017
cristina andone
[Interviu] Cristina Andone le spune copiilor: „E amuzant sa fii cult!”
September 4, 2017
Arata tot

Cum ar trebui sa fie educatoarea copilului tau?

educatoarea copilului

Educatoarea este a doua mama a copilului

Când am completat chestionarul de începere a noului an de grădiniță, una dintre întrebări suna cam așa: „Ce așteptări aveți de la educatoarea copilului dumneavoastră?”. Erau multe întrebări acolo la care am răspuns imediat, însă la aceasta mi-am dat seama că aș fi dezvoltat foarte mult și că aș fi avut nevoie, probabil, de câteva pagini întregi și timp pe îndelete. Am stat puțin și am meditat la toată treaba asta chiar și după ce am ajuns acasă: Cine și cum este educatoarea copilului meu la grădiniță? Cum aș vreau eu să fie? Cum ar vrea copilul meu să fie? Ce așteptări avem de la o educatoare?

Mi-am dat seama că educatoarea este, practic, a doua mamă a copilului meu, că ea este cea care continuă educația de acasă și că este esențial să comunicăm și, mai ales, să fim pe aceeași lungime de undă. Educatoarea este cea care petrece toată ziua cu fiica mea, cea care e acolo când ea are nevoie de un adult, cea care îi alină suferința și o face să zâmbească. Este cea care o învață să se integreze în colectiv, să aibă încredere în ea, să fie sociabilă, să empatizeze, să ajute, să comunice. Este cea care o învață programa școlară prin joc și armonie, cu bunătate, implicare și zâmbet. Educatoarea este cea care oferă educație cu entuziasm pentru copii fericiți.

Noi avem marele noroc ca Rebeca, pe lângă faptul că ea în sine este un copil minunat, să meargă la o grădiniță în care avem toată încrederea, cu două educatoare exact așa cum ni le doream. Este vital pentru mine, ca părinte, să știu că fata mea e pe mâini bune și că o încredințez în fiecare zi unor femei care o educă cu aceleași principii ca ale mele, cu bunătate, cu iubire, cu blândețe, cu mult joc și comunicare deschisă. Pentru că, pentru mine, este important ca Rebeca să fie un copil fericit și un viitor adult împlinit, care să se fi dezvoltat armonios, cu iubire de sine și încredere, dincolo de orice acumulare de cunoștințe. Este clar că relația dintre ea și educatoarea ei trebuie să fie una specială și să simtă că educatoarele fac parte din familie și că grădinița e ca a doua ei casă.

Rebeca merge la o grădiniță privată, unde lucrurile stau un pic altfel, atât față de celelalte grădinițe particulare, cât mai ales față de cele de stat. Însă îmi doresc ca un număr cât mai mare de educatori din România să aibă dedicarea educatoarelor de aici și relația specială pe care o au cu copiii noștri. De aceea, ne-am alăturat cu drag celor de la First7, divizia de training a Fundației Acorns, ca parteneri media ai celei de-a patra ediții a Conferinței de Educație Timpurie.

Ce este mai exact Conferinta de Educatie Timpurie?

Evenimentul celor de la First7 vrea să ofere acces la informație profesioniștilor care lucrează cu copiii până în șase ani. De asemenea, vor să promoveze și să susțină profesia de educator în România, dar și să contribuie la îmbunătățirea sistemului de învățământ preșcolar. Și cred că suntem toți de acord că sistemul de învățământ românesc are multe lacune și că e nevoie de mult timp și de mult efort pentru a ajunge acolo unde este nevoie.

Partea foarte interesantă la această conferință de educație timpurie este că peste 100 participanți vor avea acces gratuit. Cine sunt aceștia? Ei bine, educatori din sistemul de stat, psihologi, pedagogi și coordonatori ai activităților educaționale, asistenți medicali, supraveghetori și îngrijitori din creșele de stat implicați direct în activitățile copiilor.

Cea de-a patra ediție a conferinței va avea loc anul acesta în perioada 25-27 octombrie, la Hotel Capitol din București, iar tema din 2017 este „Educație cu entuziasm pentru copii fericiți”.

Și pentru că în țările din Europa de Vest aceste cuvinte sunt la ordinea zilei în învățământul de acolo, la conferință vor fi patru speakeri internaționali, care vor explica această tematică din unghiuri complementare. Iată speakerii:

  1. Jane Bright – lucrează cu educatori și manageri educaționali din Marea Britanie și concepe programe care susțin dezvoltarea sistemelor de educație timpurie;
  2. Helen O`Donoghue – are o experiență de peste 25 de ani în sisteme educaționale internaționale și a condus două mari școli internaționale;
  3. Shonette Bason Wood – este trainer internațional, educator și mamă a șase copii;
  4. Mandy Tulloch – este fondatoarea Mud Pies, cu scopul de a promova educația în natură.

Cine, de ce si cum?

Prin Conferința de Educație Timpurie ne dorim să oferim cursuri similare celor disponibile pentru profesorii din Europa de Vest și să creăm astfel un nucleu care inspiră schimbarea prin informații și practică. Este nevoie de astfel de inițiative pentru ca numărul candidaților care doresc să intre în învățământ este în continuă scădere iar educatorii existenți au nevoie de strategii adecvate noilor generații. Pentru anul acesta, am ales tema “Predarea cu entuziasm pentru copii fericiți” pentru că știm că un profesor extraordinar este complet implicat în predare iar eforturile sale au un impact asupra modului în care se vor comporta generațiile viitoare. Am invitat traineri care pot acoperi într-o manieră completă tematica aceasta, pentru că managementul clasei ar trebui să se bazeze pe un cumul de abilități personale și profesionale al educatorului”, declară Valentina Secară, fondator al Fundației Acorns.

Toți educatorii care vor să participe la conferință trebuie să se înscrie online, trimițând un e-mail la adresa office@first7.ro. Așa cum ziceam mai sus, educatorii din sistemul de stat pot participa gratuit, pe baza înscrierii prin e-mail. Educatorii din sistemul privat care doresc să participe la conferință trebuie să achite o taxă de 240 de Euro, valabilă pentru toate cele trei zile de eveniment, iar mai multe informații și modalități de participare se pot afla de la aceeași adresă de e-mail.

Cea de-a patra ediție a Conferinței de Educație Timpurie este un eveniment organizat de First7, cu sprijinul Camerei de Comerț Româno-Britanice și al Camerei de Comerț Româno-Olandeze. Sponsorii evenimentului sunt Catena, Tonica & Baby, Hppy Tour, Raiffeisen Broker.

Partenerii media ai conferinței, pe lângă noi (BlogdePărinți.info), sunt Revista Mami, Revista Copii și Părinți, Suntmamica.ro, 9vremparinti.ro, Bebelu.ro, Sfatulmamicilor.ro, Mothersandthecity.ro, Didactic.ro, Tonica.ro. Bineînțeles, nu putea lipsi susținerea Itsy Bitsy FM!

Eu sper ca un număr cât mai mare de educatori să participe la acest eveniment, atât educatori din sistemul de stat, cât și cei din sistemele private de învățământ. Modelele de bune practici, schimbul de experiențe și învățarea continuă sunt elemente esențiale în dezvoltarea unui educator, așa cum este el dorit de toți părinții și de toți copiii deopotrivă!

Foto: scarymommy.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat

Sunt o femeie fericita, mereu cu zambetul in dotare. Sunt mama Rebecai, o fetita zambareata, nascuta fix pe 1 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *