Pana cand dureaza crizele copiilor nostri?

ochelari de soare
Cum poate o pereche de ochelari de soare sa iti schimbe viata? Va zic eu!
July 26, 2017
banii
Cum iti gestionezi banii dupa ce apare copilul?
August 1, 2017
Arata tot

Pana cand dureaza crizele copiilor nostri?

crizele

Copii mici, probleme mici. Copii mari, probleme mari. Asta aud peste tot, de la părinții care au copii mai mari și care par să mă „amenințe” că aventurile din Parenthood încep cu adevărat de abia de la preadolescență încolo. Că în perioada adolescenței se dezlănțuie iadul pe pământ. Că tantrumurile de la doi ani sunt doar așa, un mic teasing la ceea ce urmează de fapt. Că problemele care apar până la adolescență sunt mici minciuni pe lângă provocările și crizele care îi așteaptă pe părinți după această perioadă.

Adevărul e că îmi aduc aminte cum am fost eu ca adolescentă și câte probleme le-am făcut alor mei, așa că mă îngrozesc la gândul că aș putea trece și eu prin așa ceva, ca mamă. Mă întreb oare cum voi gestiona crizele și cum voi reacționa la diferitele situații: când va prefera să se închidă în camera ei și să nu ne mai vorbească, când îi va apărea acneea aia și va crede că a venit sfârșitul lumii, odată cu sfârșitul imaginii sale, când își va începe viața sexuală și când își va da seama cu dezamăgire că primul nu e neapărat și alesul, când va fi țâfnoasă și va privi totul cu aroganță, ignoranță și indiferență. Sunt sigură că părinții de adolescenți pot continua lista asta la nesfârșit, așa că o să îi las chiar pe ei să o facă și să împărtășească cu noi din tainele adolescenței!

Eu acum pot vorbi despre cum sunt crizele copiilor până la trei ani, crize care se spune că sunt asemănătoare cu cele din adolescență, dar la o scară mai mică. Peste astea am reușit să trecem cu răbdare, cu imaginație, cu joacă, chiar dacă uneori ne venea să aruncăm totul și să o luăm efectiv razna. Iar cauzele acestor crize de la 2-3 ani, așa cum știți și voi, sunt uneori de-a dreptul năucitoare: că paiul nu era de culoarea care trebuie, că nu am tăiat mărul bine, că nu trebuia să ungem felia de pâine cu unt, că lopățica de nisip nu trebuia să stea acolo, că bluza pe care i-am dat-o nu e pe gustul ei și tot așa. Cum crește bulgărele ăsta și cum ajung problemele astea să se transforme în probleme de adolescenți nu știu și nici nu țin musai să aflu. Deși știu că vom trece și noi prin asta, că deh, oricât de bun ar fi copilul și oricât de faină ar fi relația cu el, tot mai există și momente de astea, când ai vrea să îți iei băgăjelul și să te duci în codru sau pe o plajă pustie, doar tu cu tine și cu gândurile tale. Și dacă un „Nu!” spus la trei ani îți scoate peri albi, nu știu cum va fi acel „Nu!” trântit la adolescență…

Îmi aduc aminte de groaza cu care am întâmpinat eu adolescența, temerile pe care le aveam, schimbările fizice și psihice prin care am trecut, neîncrederea în forțele proprii și în imaginea de sine, căutările de saloane cu tratamente faciale în Iași, care să îmi rezolve acele probleme de viață și de moarte de pe față, alegerile vestimentare și certurile cu părinții, încercările de a înțelege cine sunt eu, dar, mai ales, încercările de a fi pe placul celorlalți. Pentru că tinerețea asta vine întotdeauna la pachet nu doar cu crize, ci cu o nevoie enormă de popularitate, de apreciere, de aprobare. O nevoie firească de înțelegere, de acceptare și de validare a tot ceea ce ești și vrei să fii.

Știu că mai am multă mămăligă de mâncat până când ajunge Rebeca mea la adolescență, dar, ca orice mamă care aude în jurul ei tot felul de povești de ridicat părul pe spate, îmi fac și eu doza aferentă de gânduri pe subiectul ăsta, gânduri care mă neliniștesc la fel de tare ca sistemul de învățământ românesc sau fenomenul de bullying. Așa că, cum ziceam mai sus, vă las pe voi, părinții de adolescenți, să mă liniștiți sau, din contră, să mă neliniștiți cu privire la cum stă treaba cu copiii în perioada lor de maximă teribilitate și neînțelegere! Se măresc crizele odată cu vârsta, atât ca număr, cât și ca intensitate, sau să sperăm la o binemeritată gură de aer cu timpul?

Foto: pinsdaddy.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat

Sunt o femeie fericita, mereu cu zambetul in dotare. Sunt mama Rebecai, o fetita zambareata, nascuta fix pe 1 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *