[Interviu] Cristina Andone le spune copiilor: „E amuzant sa fii cult!”

educatoarea copilului
Cum ar trebui sa fie educatoarea copilului tau?
September 3, 2017
alex zamfir
Cel mai bun tata – varianta mea masculina
September 5, 2017
Arata tot

[Interviu] Cristina Andone le spune copiilor: „E amuzant sa fii cult!”

cristina andone

Sa o cunoastem mai bine pe Cristina Andone!

Cristina Andone este scriitor, trainer de inovație și activist în domeniul educației. A început să lucreze la Ogilvy&Mather, ajungând în câțiva ani director executiv al agenției de publicitate cu cea mai mare cifră de afaceri din Romania. Apoi, când s-au copt cireșele și a apărut primul copil, Cristina s-a dat de trei ori peste cap și, din corporatist convins, s-a făcut om liber cu pasiuni de trainer și de scriitor.

Ca trainer, Cristina se joacă împreună cu oameni talentați din domeniul bancar, farma și din publicitate. Preferatele sale rămân jocul de-a inovația, de-a strategia, de-a fabricatul poveștilor și de-a comunicarea vie. Acasă se joacă alături de cei doi copii, Thea și Sashi, eroi ai seriei Povești din Pădurea Muzicală. Câteodată, jocul devine carte sau ilustrație.

Așa a ajuns Thea să ilustreze la numai 12 ani „Enescu și hora razelor de soare” pentru Nemira, dar și „Alfven și jocul petalelor de lumină” pentru Pionier Press. În curând, Cristina va lăsa să plece în lume o poveste despre cum ne luăm rămas bun: „Plec, roman cu publicitari, măgar și umbre”. Până atunci, se trezește în fiecare dimineața cu o curiozitate vie: „Ce poveste minunat-minunată voi mai întâlni azi?”.

Hai să o cunoaștem împreună mai bine pe Cristina Andone, o femeie mai mult decât minunată, pe care am cunoscut-o și am îndrăgit-o imediat, și cu care vă fac și vouă cunoștință astăzi, prin interviul pe care l-a acordat pentru Blog de Părinți:

„Muzica imi e scrisa in liniile din palma”

Andreea Ignat: Cum a început relația ta cu scrisul și cu muzica?

Cristina Andone: Mai întâi a fost muzica. Și nu numai în povestea mea. Cred că în lumea noastră muzica precede cuvântul; fiindcă ce altceva e gânguritul copilului mic, ce altceva e râsul, sau plânsul sau suspinul?

Pentru mine la început-început au fost cântecele mamei care ar fi trebuit să fie de leagăn, dar erau de drumeție. Și au mai fost discurile cu muzică simfonică ale tatălui meu. Și concertul de seară de la Radio România Muzical. Și pianina Bechstein din camera mea de copil. Au mai fost lecțiile de pian cu o profesoară fermecătoare, ale cărei mâini și inele mi-au rămas agățate de retină și acum.

Apoi, în 2009, când am început să scriu „serios”, cu metodă, am fost atentă la cum sună o frază. La echilibrul unei povești. La ritmul unui personaj. Eram la un curs de scriere creativă la Harvard și, pentru prima oară, aveam de câștigat războiul cu foaia albă altfel decât înșirând lucruri inteligente despre piață, brand, consumator. Trebuia să scriu despre mine. Sau despre alții, asa cum îi văd sau cum îi simt eu. M-a salvat faptul că aveam un CD cu Berlioz. Și așa, cu Simfonia Fantastică, am intrat firesc în ritmul paginii care visează și lasă o poveste să fie purtată la suprafață. De atunci am terminat un roman care e scris ca muzică. Și nouă cărți cu povești muzicale pentru copii.

Muzica îmi e scrisă în liniile din palmă. Când voi înceta să aud muzică, voi fi uitat demult cum e să povestești și cum e să iubești. Fiindcă povestea nu e nimic altceva decât o invitație ca alții să intre în ritmul pe care îl propui tu. Iar iubirea înseamnă să intri în ritmul celuilalt. Și să nu mai vrei să ieși, vreodată.

 

Andreea Ignat: Cărțile tale s-au vândut într-un număr record. Care crezi că a fost „cheia succesului”?

Cristina Andone: Colecția Povești din Pădurea Muzicală a fost publicată în 2011 și vândută în 120.000 de exemplare în trei ani. Au fost 8 titluri despre canonul de bază al muzicii clasice. Atunci pariul a sunat destul de riscant, pentru că aruncam pe piață niște cărți premium la un preț de masă. Niște cărți cu un conținut aparent elitist. Dar cu o miză generoasă: democratizarea muzicii clasice, aducerea ei în camera de joacă. Am reușit doar pentru că au fost destui părinți entuziaști care și-au dorit ca muzica să facă parte din viața copiilor lor la fel ca mersul în parc: adică neforțat, cu bucurie, firesc. Cărțile mele au o metodă originală pe care am documentat-o în două luni de studiu la Harvard: audit de brand muzical. Am mers pe ideea că un copil poate recunoaște spiritul muzicii unui mare compozitor dacă acesta este transpus în asocieri de imagini, stări, povești. Cea mai mare bucurie este când părinții îmi povestesc despre copiii lor care preferă Chopin sau Bach la 3 ani, se joacă de-a Mozart și cer la balet pentru că le-a plăcut povestea cu Ceaikovski. Să vă mai spun că o prietenă din Brașov mi-a mărturisit că primul cuvânt pe care l-a scris băiatul ei nu a fost „mama” ci… Vivaldi? Sau că la Constanța niște fete de clasa a 2-a m-au invitat să ne jucăm în pauză de-a Enescu și iedul Gheorghiță? Acestea sunt revelațiile care îmi dau încredere și mă fac să merg mai departe.

„Am un pretext sa fac serios ce imi place cel mai tare pe lume: sa ma joc”

Andreea Ignat: Cum s-a schimbat viața ta de când a apărut această colecție?

Cristina Andone: Acum am un pretext să fac serios ce îmi place cel mai tare pe lume: să mă joc. Merg în școli și în grădinițe cu un mini-teatru de păpuși. Acolo, alături de copii, povestesc pe muzică, facem exerciții, râdem și ne mirăm împreună de frumusețea lumii.

 

Andreea Ignat: Cu ce e diferită activitatea de scriitoare, față de celelalte domenii în care ai mai lucrat – publicitate și educație?

Cristina Andone: Văd mai degrabă apropieri, decât diferențe. Publicitatea îi apropie pe oameni de un brand, într-un mod cât mai interesant. Educația ar trebui să facă exact același lucru: să-i apropie pe copii de brandurile culturale într-un mod cât mai convingător. Aceasta a fost miza mea în cele 40 de ateliere din toată țara: să aduc muzica înaltă aproape de înțelegerea unui copil, folosind instrumentele publicitarului: atragerea atenției, umorul, emoția și culoarea.

Altfel, sunt fericită să scriu și să fiu singură între patru pereți. Dar nu aș rămâne niciodată la punctul de la finalul unei cărți și nici nu m-aș mulțumi cu recluziunea creației. Pentru mine povestea începe după ce cartea a fost încheiată și trimisă la tipar. Abia atunci am cu ce să plec în lume. Abia atunci am ce să povestesc și cu ce să mă joc.

 

Andreea Ignat: La ce să ne așteptăm în perioada următoare de la Cristina Andone?

Cristina Andone: Până la sfârșitul anului vor fi lansate, la Nemira, trei cărți într-o variantă premium, cu mai multă muzică, mai multe ilustrații, mai multe povești: Vivaldi, Bach și Poveste muzicală de Crăciun. În octombrie voi lansa la Goteborg o carte despre compozitorul național suedez, Hugo Alfven, într-o ediție bilingvă, româno-suedeză. Apoi, probabil la începutul anului viitor, voi îndrăzni să dau drumul în lume unui roman despre cum să pleci dintr-o corporație. Iar pentru vara viitoare pregătesc o carte despre cum să citim o ie.

„Muzica clasica ar trebui sa fie un ingredient cultural firesc si nu o exceptie”

Andreea Ignat: De ce o colecție de cărți pentru copii despre muzica clasică? Ce găsesc copiii în Pădurea Muzicală pe care le-o propui?

Cristina Andone: Cele nouă cărţi din colecţia „Poveşti din pădurea muzicală” au fost scrise pentru a crea un public tânăr, autentic pasionat de muzica clasică. Un public care să înțeleagă ce ascultă și cum să se bucure de poveștile țesute prin sunete. Un public pentru care muzica clasică să fie un ingredient cultural firesc și nu o excepție.

Iată, în cartea nou-apărută, „Enescu și hora razelor de soare”, copiii vor învăța despre elementele unei viori, despre notația muzicală ABC, atât în cheie G cât și în cheie F, despre durata în muzică (de la nota întreagă la șaisprezecimi) și vor fi invitați să facă niște exerciții de încălzire pentru virtuozi: ciocănelele de argint, moara de foc, stropii de miere, pomul de adio, pumnul înflorit. Totul prin șapte povești armonioase, cum ar fi Povestea unui pui de soare, Școala de muzică a iezilor talentați sau O poveste scrisă cu acul.

 

Andreea Ignat: Ce rol are muzica în dezvoltarea unui copil?

Cristina Andone: Muzica ne învață să respirăm. Să ascultăm în liniște. Să ne îndrăgostim de ritmul altcuiva. Muzica e disciplină, răbdare, armonie și mirare mereu trează. Nu cunosc un profesor mai bun decât ea.

 

Andreea Ignat: Ce așteptări ar trebui să aibă părinții de la această carte și de la întreaga colecție, de altfel? Dar copiii?

Cristina Andone: Aș răspunde prin motto-ul colecției: „E amuzant să fii cult!”. Să afli despre muzica a opt mari compozitori și să te simți bine în acest timp, iată promisiunea mea pentru copii și pentru… părinți. Poveștile muzicale transferă nu numai informații. Ci mai ales emoții. Mai exact, acel tip de emoție legat de personalitatea muzicii unui mare compozitor: fie melancolie, la Chopin, fie strălucire, la Strauss, armonie la Mozart sau eroism la Beethoven.

„Niste parinti care citesc vor fi modele pentru copiii lor”

Andreea Ignat: Cum ar trebui insuflată corect copiilor dragostea pentru citit și pentru muzică?

Cristina Andone: Ca orice pe lume, prin exemplul personal. Niște părinți care citesc vor fi modele pentru copiii lor. Niște părinți autentic melomani, care merg la concerte și ascultă acasă muzica marilor maeștri vor produce mimesis fără efort în rândul celor mici.

Apoi, desigur, cred în complicitatea întru ceea ce ne place, muzică sau poveste. Iată noi, acasă, avem un „cuib de citit”: adică acel culcuș la fereastră, cu perne și cărți, în care ne retragem să citim cu voce tare. Și să visăm împreună. Și să râdem. Eu am copii mari, care citesc singuri cărți de sute de pagini. Totuși în fiecare zi avem o poveste, de obicei în franceză, în jurul căreia ne strângem toți trei. E momentul nostru de bine și de netimp. Suntem împreună, intrăm în poveste și totul e posibil.

 

Andreea Ignat: De ce ar trebui ca un părinte să cumpere cărțile din colecția „Povești din Pădurea Muzicală” pentru copilul său?

Cristina Andone: Colecția e un bagaj muzical de „7 ani de-acasă”, un kit de supraviețuire în muzica clasică prin care copilul ajunge la niște noțiuni de bază din teoria muzicală în mod prietenos, jucăuș. Va ști cum să se poarte la concert, când să aplaude sau nu, cum să se îmbrace într-o sală de spectacol. Sper ca poveștile muzicale să fie mai ales un vaccin împotriva stridențelor dintr-o lume care, din păcate, ne îmbie la tot pasul să ne dizolvăm sufletește.

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericita, mereu cu zambetul in dotare. Sunt mama Rebecai, o fetita zambareata, nascuta fix pe 1 iunie.

1 Comment

  1. Cristina Andone says:

    Multumesc din inima! Pentru intrebari, pentru invitatia la zambet si…la visare! Imbratisari, Cristina Andone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *