Copilul invizibil este în fiecare din noi

Sa radem cu Rebeca! RebePerle – partea a patra
January 15, 2017
muzică
Rebeca e topita dupa muzica
January 29, 2017
Arata tot

Copilul invizibil este în fiecare din noi

copilul invizibil

În urmă cu aproape un an de zile, după ce i-am luat un interviu despre Puterea relațiilor, Gáspár György mi-a oferit cartea sa, Copilul invizibil. Am primit-o nu doar cu plăcere și emoție, dar și cu un soi de teamă. Știam de când am luat-o în mână că voi plânge atunci când o voi citi, așa că am tot amânat lecturarea ei.

Curajul de a o citi a venit de abia acum, când am fost pregătită să mă întâlnesc în sfârșit cu copilul meu invizibil. Am aflat despre acest concept, ce-i drept, explicat cu alte cuvinte, de abia când am rămas însărcinată. Atunci nu numai că am început să citesc toate cărțile de parenting posibile, dar mi s-a mai întâmplat și ceva destul de straniu pentru mine la acea vreme. Îmi veneau în minte tot felul de momente din copilărie, pe care eu le îngropasem sau cel puțin încercasem să le îngrop de-a lungul timpului. Ușor, ușor, ele au reieșit la suprafață și s-au lăsat analizate și înțelese cu mintea, dar mai ales cu sufletul de acum.

Am învățat sau poate am conștientizat atunci că tot ce reprezintă un adult, de la comportament la trăiri și emoții, este dat de modul în care și-a trăit copilăria. Atunci s-a activat în mine ideea că tot ce fac și spun are efect asupra copilului meu și că dacă eu nu sunt ok cu mine, atunci nu îi pot transmite nici copilului meu să fie ok cu el. Pe același principiu merge și Gáspár în cartea sa, mergând chiar mai departe cu el.

Dacă vă întrebați de am plâns sau nu când am citit cartea lui Gáspár, nu vă mai țin în suspans. Imaginați-vă că eu plâng în general la cărțile de beletristică, darămite la o carte de parenting și dezvoltare personală în care s-au activat toate rănile interioare…

Am simțit în cartea lui Gáspár nu doar latura sa profesională de psiholog clinician, ci, mai ales, cea de om, de copil rănit, de individ cu nevoi. E imposibil să nu te regăsești în cartea lui Gáspár sau să nu identifici anumite tipare ale celor din jurul tău. E imposibil să nu verși măcar o lacrimă sau să nu activezi răni din trecut. E imposibil să nu schimbi ceva la tine după ce citești această carte.

Copilul invizibil propus de Gáspár este, de fapt, în fiecare dintre noi. Practic, este copilul din noi care nu și-a îndeplinit toate nevoile sau nu și-a exprimat toate emoțiile. Copilul care a crescut într-o epocă în care trebuia să fie obedient, umil, rușinat, într-o epocă a pedepselor, a bătăilor și a lipsei de comunicare a sentimentelor. Este copilul care s-a transformat în adultul nesigur, frustrat, temător, cu o mare lipsă de încredere în sine.

Cu fiecare pagină pe care o citeam, îmi venea să pun citate din carte pe internet, ca să vadă cât mai multă lume ce lucruri minunate scrie Gáspár acolo. Dar, mi-am dat seama că ar trebui să pun versiunea integrală a cărții, atât de bună este! Este genul de carte pe care ai da-o în stânga și-n dreapta tuturor părinților și bunicilor, cu obligația, nu doar cu recomandarea de a o citi cu atenție, chiar de mai multe ori.

Pentru că, așa cum spune și Gáspár în cartea sa, schimbarea vine de la tine. Dacă tu, ca părinte, ești ok cu tine, ți-ai vindecat toate rănile din copilărie și acum te poți iubi pe sine cu toate imperfecțiunile din dotare, de abia atunci poți să începi să practici ideea de parenting și să îi oferi copilului tău iubirea necondiționată în starea de mindfulness.

Sunt atât de multe de povestit despre aceste concepte și despre cartea ,,Copilul invizibil”, încât mi-e teamă că aș continua să scriu câteva pagini bune. În plus, dacă vă spun tot ce găsiți în carte, mi-e din nou teamă că aș putea să vă iau bucuria reîntâlnirii cu copilul invizibil din voi și chiar nu este recomandat să fac asta.

Tot ceea ce pot spune pe scurt despre cartea lui Gáspár György este că va fi revelatoare și că va stârni cele mai impresionante emoții din sufletul vostru. E o carte de căpătâi pentru orice adult care vrea să fie un părinte cu adevărat bun pentru copilul său.

Am găsit-o la cel mai bun preț de achiziție pe Libris.ro, unde e la reducere! Așa că, profitați și bucurați-vă de câteva momente doar cu voi!

Foto: pinterest.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericita, mereu cu zambetul in dotare. Sunt mama Rebecai, o fetita zambareata, nascuta fix pe 1 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.