Cum iti gestionezi banii dupa ce apare copilul?

crizele
Pana cand dureaza crizele copiilor nostri?
July 31, 2017
cele 13 motive
Vrei sa-i afli si tu cele 13 motive ascunse?
August 4, 2017
Arata tot

Cum iti gestionezi banii dupa ce apare copilul?

banii

Înainte să ai copii, toată lumea îți spune cât de frumos e să fii părinte, dar nimeni nu îți spune cât de al naibii de greu e. Toată lumea te avertizează că „ar trebui să dormi acum, cât mai poți”, dar nimeni nu îți vorbește despre oboseala cronică, despre depresia cruntă, despre banii care se evaporă și despre toate schimbările majore prin care treci în toată această perioadă. Ce fel de schimbări? Păi de la modificarea corpului și a stării de sănătate, până la schimbarea completă a programului și, mai ales, a situației financiare. Deci nu e de mirare că îmi apar frecvent reclame la așa ceva, da?

Nu știu cum a fost la voi (chiar vă rog să-mi spuneți), dar la mine treaba asta cu banii se simte foarte tare. Înainte să o am pe Rebeca, eram o workaholică în adevăratul sens al cuvântului. Munceam încontinuu, câștigam foarte mulți bani, iar cheltuielile erau tot timpul în grafic. Ca să nu mai zic că banii se duceau cel mai mult pe distracție, pe relaxare, pe timp liber! Și totuși… îi aveam!

După ce am rămas însărcinată, pe lângă sumele enorme și regulate pe care le-am alocat analizelor medicale, banii parcă au început să se evapore. Lucram pe cont propriu și îmi gestionam singură clienții, contractele și, bineînțeles, banii. Eram pe val, ca să nu o mai lungesc! Însă, când m-am trezit sângerând cu decolare de placentă în primul trimestru de sarcină și a trebuit să stau numai la pat, ca să nu pierd copilul, mi-am revizuit automat prioritățile, am renunțat la clienți și am avut grijă de mine, de sănătatea mea, de copilul meu.

După ce am născut, lucrurile au devenit și mai grele. Naiva de mine credea că „Pac!”, nasc copilul și mă întorc liniștită la treburile mele, ca să revin pe val, la clienții mei, la banii mei, la succesul meu profesional. Evident, nu a fost deloc așa! Îmi era groaznic de greu să mă concentrez, să mă odihnesc, să mă simt utilă intelectual. Iar depresia aia m-a omorât pur și simplu și m-a scos complet de pe șine. Ca să nu mai zic de toate cheltuielile care nu se mai terminau și nu se mai termină! De abia după un an jumătate mi-am revenit cât de cât și m-am putut întoarce timid în „lumina reflectoarelor”. De abia anul ăsta pot să zic că am început să urc din nou pe valul meu, dar că mai am mult până când să ajung la acel echilibru necesar mie și până când să mă dumiresc eu cum stă treaba cu situația financiară după ce apare copilul.

Până atunci, sunt curioasă cum a fost la voi viața financiară dinainte de copil și cum e acum treaba cu banii. V-ați făcut cumva treburi de astea? Aveți exceluri sau programe speciale de gestionare a banilor? Sunteți pe plus sau încă încercați să găsiți, ca mine, metoda optimă de a face mulți bani și de a petrece totuși și timp de calitate cu copilul?

Foto: scarymommy.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericita, mereu cu zambetul in dotare. Sunt mama Rebecai, o fetita zambareata, nascuta fix pe 1 iunie.

2 Comments

  1. Anamaria says:

    Cred ca depinde foarte mult de tipul muncii. Eu… Angajat fiind… M-am bucurat de concediu medical iar acum de concediu de creștere a copilului.
    Cat despre cheltuieli… Nu sunt ele chiar atât de mari!

    • Da, aici e o diferență! Când ești pe cont propriu, nu ai parte nici de concediu medical, nici de concediu de creștere a copilului! Cât despre cheltuieli… or fi, n-or fi mari, dar mie mi se pare că au crescut destul de mult 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *